Atatea vorbe de amor ivite pe colturi albe de hartie
Privesc cu jind din locul lor la zborul ce duce catre tine,
Sa ti le spun, sa ti le scriu, e atat de greu, nu stiu,
Ma tem sa nu-l fi prins de mana pe-acel destoinic ´´prea tarziu´´.
Si versuri multe, cuvinte simple se-aduna-n ceasul meu,
Ganduri ce se ingramadesc in strop de suflet, aici si mereu,
Cauta fara-ncetare leacul, te cauta neistovit pe tine,
Se regasesc usor in conuri de lumina si-n ape cat mai line.
Ca vantul ce de unul singur iti induioseaza chipul,
Ca omul cara fara sprijin infige si mai tare spinul,
Isi dau silinta sa iti deschida larg drumul catre fericire,
Asculta-mi dorul cum mai plange-n pumni si fara de oprire.
Sunt versuri multe, cuvinte simple ce ar dori sa te-reinvie,
Aceleasi vorbe de amor ivite pe alte colturi de hartie,
Te-ntorci cu fata catre soare intr-un salut de-atat de departe,
Te fura timpul si-n loc lasa clipe, visele desarte.
Si te intreb acum: cum de ai fost si nu mai esti?
Un trist destin imi rade-n fata si nu-l opresti,
Nedrept imi cere sa nu mai cred in versuri efemere,
Dar cum as putea oare cand eu te pun pe tine-n ele.
Nu stie ce imi cere...
de Alina
