POVESTEA UNEI IUBIRI INTERZISE

PARTEA I

BAHRAIN, 1989

         Simteam, pentru a suta oara, in cei 17 ani, ca vreau sa prind aripi si sa zbor intr-o alta lume…o lume in care sa fiu stapana doar pe mine insami,  eliberata de atatea cutume ,prejudecati si  reguli stricte, dictate de stramosi.

Pe de alta parte, credeam ca nu ma pot dezlipi cu usurinta de locurile in care am prins, fara sa vreau, radacini…Si totusi, ma puteam considera fericita, in virtutea faptului ca membrii familiei mele au aceiasi descendenti cu familia regala .Inca din copilarie, mi-au aratat ca civilizatia, arta si traditia  sunt concepte care nu-si traseaza limitele doar intre granitele micului nostru regat.

        O noua dimineata privita de la geam, azurul marii limpezindu-mi gandurile,
aroma cafelei pregatite de bunica,caldura celor de acasa, m-au facut sa las inca o data in urma gandurile avute  inainte cu o noapte.Pescarusul din mine era din nou zglobiu, fericit ca poate goli o mare cu privirea.

         Forfota din bucatarie mi-a amintit ca tata urma sa gazduiasca, pentru doua-trei zile, un tanar…,,American star”…asa se spune in engleza…De altfel,  foarte celebru  la ei…Probabil ca are ceva afaceri de rezolvat aici...daca venea sa viziteze, poate ca alegea un hotel.Oricum, nici nu e de mirare, la noi acasa e tot timpul cineva in vizita.

                                                                

    Cursurile de limba engleza de joia trecuta m-au facut sa-mi amintesc acel cuvant obscen scris de baieti pe tabla si de mine, incercand sa-l caut in dictionar si renuntand, nedumerita ca nu-l gasesc.
L-am luat pe  Ayan ,varul meu de 13 ani ,si ne-am indreptat spre cladirea unde se tineau, de obicei, cursurile.

Zambeam, fericita, in vesnica burka, la gandul ca peste cativa ani voi urma o Universitate, fara sa iau in seama prea mult ca va trebui sa las in urma minunata mea familie.

    Orasul exotic si modern, in acelasi timp, peisajul mirific al luminilor ce se jucau printre valuri, cladirile impunatoare scaldate de razele lunii, m-au facut sa ma gandesc , din nou,ca traiesc intr-unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pamant.

Si totusi…luna e atat de diferita-pentru turisti si pentru localnici.

    Cursurile s-au tinut in aceeasi sala.Insa, abia dupa ce mi-am dat jos burka si valul, am constatat ca iarasi  erau doar  baieti in clasa.Domnul Mansur si-a facut aparitia in stilu-i caracteristic, schiopatand si salutandu-ne cu o aceeasi voce ferma.Era foarte entuziasmat ca cineva avea sa asiste la orele noastre.
  -Domnul este din America.El participa la finantarea acestor cursuri si vrea sa se asigure ca totul merge struna.

Baietii au raspuns cu un ,,da “ prelung, ca si cand ar fi aprobat vizita celui care tocmai intra.Era un barbat creol, cu umerii lati, cu corp de dansator, cu par carliontat, negru si un zambet ce dezvaluia cei mai frumosi si mai albi dinti pe care-i vazusem vreodata.

Cand s-a apropiat mai mult, am zarit un inger... imbracat in rosu, zambind ,cu un aer degajat...

Dupa ce usa s-a inchis in urma sa,larma care i-a aprins pe colegii  si  capetele intoarse spre mine mi-au dat de inteles ca locul meu nu era acolo…o singura fata intre atatia baieti…si un barbat strain in preajma…Iar faptul ca acest strain a ainceput sa se uite la ochii mei, la parul meu, la fata mea,m-au facut sa rosesc mai intai, apoi sa ma simt cuprinsa de un sentiment ciudat.Ceva de nedescris…care parca mi-a adus in fata ochilor franturi dintr-o alta existenta.

Mi-am infasurat valul in jurul gatului, apoi am intins mana dupa burka si m-am repezit spre iesire , cu o lacrima mare siroindu-mi pe fata…

Am inchis usa incet,ca si cand mi-ar fi fost teama…apoi,zgomotul unui pian dezacordat, lumina puternica si aerul uscat de afara m-au facut sa rememorez momente cunoscute, traite... Undeva…dar unde?…candva..dar cand?…Si mereu ochii aceia negri, nelinistiti, ba veseli, ba tristi, ce ma strivausc sub licarul lor…

     Ajunsa acasa, mai tarziu, totul mi s-a parut o aiureala, o nebunie a mintii mele, menite sa traiasca intr-o lume impusa.Spre seara, tata a tinut o scurta intrunire a numerosilor membri ai familiei, anuntandu-ma, in mod special, ca va trebui sa-mi pregatesc tinuta festiva , pentru a-l onora pe oaspetele nostru cu un dans traditional.Mama coordona activitatea la bucatarie, unde se pregateau bucate de sarbatoare.Acesta era felul ei de a se prezenta ca o adevarata stapana a casei.Fratii mei cei mici se jucau in curtea din spate, cu o minge proaspat achizitionata.       Rasetele si bucuria tuturor, atmosfera generala de sarbatoare m-au facut sa constat ca nu eram atat de entuziasmata de aceasta vizita, caci odata cu lasarea serii, mi-a aparut din nou in minte strainul cu chip angelic.Mi-am scos costumul sidefiu, din matase, scumpa mostenire de la strabunica , accesorizat cu podoabe purtate si ele, din generatie, in generatie.Apoi ,am privit, mandra, voalul fin,,,voalul magic”, pentru ca ori de cate ori il purtam, simteam ca plutesc, manata de ritmurile atat de cunoscute ale unui vis trait de demult.

     Odata cu lasarea serii, multitudinea de culori a florilor din curtea imensa  m-a invitat sa vreau sa le privesc de mai aproape.Am inceput sa numar bobocii care s-au deschis, lasandu-si parfumul sa adore linistea care tocmai s-a lasat. In departare, luminile care inconjurau Palatul Regal dadeau savoare bulevardului intesat inca de turisti, roind fie spre centrul orasului, fie spre hotelurile unde erau cazati. Deodata, vocea lui tata ma trezeste din aceste momente de contemplatie: -Leilya, am sa-ti prezint pe cineva!Vino repede! Am urcat scarile in graba, gandindu-ma ca oaspetii au intrat, probabil, in cea mai mare liniste.     

        In multimea stransa in salon,l-am recunoscut, cu uimire, pe barbatul creol de la cursuri!Nu mai vazusem nicicand un chip atat de frumos.Aducea cu un zeu din legendele grecesti sau cu o reprezentare de-a lui Michaelangello.I-am privit fugitiv la inceput, fiindu-mi teama sa-i privesc ochii.Am observat cum cateva suvite ondulate ii razbateau, rebele, de sub turbanul asezat cu maiestrie . Acum il puteam privi in voie…Dupa ce tata a facut prezentarile, el mi-a sarutat atat de delicat mana, incat mii de fluturi au inceput sa zbora din locul in care si-a pus el buzele si pana in strafundul fiintei mele.Am simtit nevoia sa-mi sprijin intregul trup de spirala din lemn de langa mine.Fara sa-mi dau seama ce mi se intampla , am inceput sa-mi ciupesc mainile cu varfurile degetelor, in speranta ca voi afla daca totul era real…Si chiar era…     Cu toate ca nu-mi putea vedea fata, l-am observat cum ma privea, uimit, in timp ce dansam. …,,Mi-kel”, ,,Mi-chel”, ,,Mi-chael”…incercam din rasputeri sa rostesc, in gand, acest nume...Caci sufletul meu l-a retinut, deja, pentru tot restul vietii.      Am devenit din nou acel pescarus, dansand deasupra marii involburate, sub puterea voalului meu ,,magic”.Am dansat mai bine ca niciodata.Trupul meu s-a unduit, sub privirile acelorasi ochi negri, iar camera devenea parca din ce in ce mai mica…eram doar eu si el…si ochii nostri care se adulmecau , reciproc,intr-un dans fara sfarsit…Brusc, mi-au aparut in minte vorbele mamei despre virilitatea barbatilor, despre femei si ,,fructul “ lor interzis.Apoi, mi-am amintit acele versuri care circula in traditia populara, ca o razbunare pentru femeile condamnate la lumea noastra: ,,Te voi transforma in cenusa, /daca numai o clipa imi voi intoarce privirea spre tine!”Imi venea sa-i strig:,,Lipeste-ti gura de a mea, dar lasa-mi limba libera, ca sa vorbeasca despre dragoste!” Ultimele acorduri si sfarsitul dansului mi-au dat ocazia sa-mi scot voalul si sa-i vad reactia.Uimirea i se citea pe chip, iar glasul i-a devenit grav, incercand, cumva, sa se disculpe: -Domnisoara Leilya, sunt impresionat de frumusetea dumneavostra.S-a oprit cateva momente, mi-a atins mana, dupa care  a continuat:

 -Intr-adevar, sunteti o dansatoare innascuta.Mi-a facut o mare placere sa va urmaresc.

Am inteles destul de bine ce dorea sa-mi transmita, cu toate ca engleza mea lasa de dorit.Si asta,,se datora” rigorilor de pana acum, caci,pana de curand, familiile cu traditie si avere nu erau obligate sa se exprime decat in limba araba. Toata lumea a inceput sa sara in sus si  sa aplaude, apoi s-a pornit petrecerea obisnuita in cinstea unui nou-venit.      Tarata parca in transa, incercam sa-mi imaginez ce-mi poate starni dorinta de a-l cunoaste mai bine pe acest om:frumusetea, misterul ochilor, dorinta de necunoscut, profunzimea privirii sale?Bataile inimii imi spuneau ca era vorba de acel ,,ceva”,interzis, acel lucru minunat care nu ti se intampla niciodata cu barbatul care ti-e harazit de familie.Am fugit, inmarmurita, in odaia mea, dandu-mi seama ca nu era un joc:era viata mea…si o floare care se deschidea ,cu teama ca va fi ranita….Aceasta e, oare dragostea? M-am framantat ore in sir, in timp ce muzica se mai auzea inca in salonul de oaspeti.        Doream sa-l mai vad o data, chiar daca stiam ca nu ne puteam vorbi…sa-i simt privirea,sa-i chem ochii sa ma adulmece… Usa intredeschisa mi-a lasat drum liber spre gangul ce coresponda cu locul in care era petrecerea si cu intreaga curte.Zaream pe geam, prin perdelele colorate,contururi de trupuri in miscare si servitori care alergau in toate partile, cu platourile incarcate. N-am apucat sa ma asez pe bordura de langa pervaz, ca aud, undeva, in dreapata, zgomotul unei usi care se deschide.Zaresc un barbat care se plimba, incet, printer rondurile de flori din curte.        Allah!El este!…Strainul meu si-a dezgolit capul si I-am zarit chipul frumos in lumina lunii.S-a oprit sa simta parfumul florilor….apoi, il vad ingandurat, cu ochii pironiti in dreptul Stelei Polare. Ceva ma trimite, incet, spre el…nu mai simt nimic…decat un fior nedefinit in urma mea…probabil freamatul pacatului pe care tocmai il comiteam…           Ajunsa in fata lui, m-a privit de parca ne cunosteam de-o viata.Am incercat sa-i spun ceva, nu-mi mai amintesc…tot ce mai tin minte este ca am ramas  hipnotizata de privirea lui.Apoi, buzele i s-au deschis, ca si cand ar fi vrut sa rosteasca ceva.Am continuat sa ne bucuram, reciproc, ochii si inima. Stelele parea ca ne dadea curaj sa ne lasam amortiti sub vraja sfanta a lunii. La un moment dat,l-am prins repede de mana si l-am condos in gangul intunecat ce facea legatura cu odaita mea.Acolo nu ne putea zari nimeni…Eram surprinsa de curajul acela nebun, care ma purta in bezna, impreuna cu un necunoscut…Incep sa-mi rasune iar in cap acele versuri:,,Gura mea este a ta, mananc-o, nu-ti fie teama!/Nu e facuta din zahar ce se topeste.”     I-am simtit degetele umede si fine, soapta gingasa, mangaierea catifelata, mirosul de trandafir scaldat in roua.Mainile mele au inceput sa se joace prin minuatele-i bucle,apoi,sa-i atinga , firav,pometii si colturile buzelor zambind.La un moment dat, mi-am auzit glasul, ca un ecou, in linistea culoarului:,,Gura mea este a ta…”    Am ramas acolo multa vreme, stransi intr-o inlantuire aproape cosmica.Imi simteam trupul ca pe o frunza frematand sub presiunea trupului sau .Aceasta dulce apasare, eu-uramarindu-i linia maxilarului intensificata de o raza subtila,buzele lui  conturate divin cautandu-le pe ale mele, iar si iar,m-au facut sa cred ca ma aflu la limita dintre cer si pamant, lasandu-ma apoi sa plutesc din nou in acel dans nesfarsit:dansul ochilor, sorbindu-se prin intuneric, al mainilor, incatusate doar de dorinta de a atinge, al buzelor mele, pedepsite cu scurte muscaturi si impacate, apoi ,de atingeri sublime , cu varful limbii.

PARTEA a II-a

LOS ANGELES, California
1995

    Acele clipe de fericire, imaginea mea sarutandu-i degetele si a lui , mangaindu-mi parul,despartirea noastra in cateva cuvinte pe care abia acum am reusit sa le-nteleg, trupurile noastre imbratisate in gangul intunecat, tremuratul a doua voci, speriate la gandul ca cineva avea sa le surprinda, gustul dulce si amar al unei iubiri ce tresare la fiecare lovitura a sortii…toate aceste imagini mi se invalmasau in minte si imi inundau ochii, cand primele raze ale diminetii au atins varfurile cladirilor .     Lacrimi de dor incercau sa scape din nou, eliberate de furia unui trup si de durerea unei inimi frante. Trecusera cinci  ani de atunci.Engleza mea devenise mult mai buna, studiam de ceva timp la Universitatea din California, insa continuam sa traiesc aceste amintiri ca pe ceva sfant, cu fiecare apus, cu fiecare rasarit.         El era aceeasi celebritate, acum casatorit cu fiica unei alte celebritati.Era prea mult de suportat sa le vad chipurile mereu:in ziare, la televizor.Am incercat,deseori, sa-mi impun sa nu ma mai amagesc cu amintiri care, poate, pentru el ,nu mai aveau valoare. Am luat de pe noptiera fotografia pe care i-o facuse tata inainte de plecare.Acel chip imi zambeste, putin trist parca, iar in urechi imi rasuna din nou vorbele lui:,,Intr-o zi, o sa ne intalnim, vei fi a mea…Ma vei astepta, Leilya?” ,,La ce folos?"mi-am spus... Peste inca doi ani de studii, parintii mei ma vor casatori cu un barbat pe care nu l-am vazut decat o data.Nu demult, as fi renuntat la tot pentru o viata alaturi de omul acesta din fotografie, chiar cu riscul de a-mi pierde familia .Acum, insa, nu mai eram atat de sigura…          In dupa-amiaza acelei zile , incercand sa-mi alung gandurile catre el,mi-am indreptat ochii spre comanda televizorului, incercand apoi sa gasesc ceva care sa ma mai destinda.. La un moment dat, in timp ce butonam nerabdatoare, ochii mi-au cazut pe blisterul unui program cunoscut de stiri: ,,Atentat cu bomba la vestitul hotel El Riab din Regatul Bahrain”.Am ramas inmarmurita, presimtind ca ceva rau s-a intamplat.Am luat repede telefonul si l-am sunat pe tata.De la el aflasem, nu demult, ca Michael…al meu…era acolo…Simtea ca are nevoie de liniste, dupa recentele neintelegeri cu sotia…       La celalalt capat al firului il auzeam, ca prin vis, pe tatal meu…chiuia, bucurandu-se ca ma aude.L-am intrebat, repede, ce s-a intamplat.Apoi mi-a spus ca oaspetele lui preferat a avut un inger pazitor, care l-a adus la noi la masa, tocmai cand s-a intamplat tragedia., in cursul serii trecute.      Inima mea, despicata in zeci de fasii, parea ca-si vine la loc, acum, cand steam ca el e teafar. Am adormit visandu-l din nou, iar spre dimineata  am inceput sa ma framant, asistand, neputincioasa, la batalia ce se dadea intre mintea si inima mea.In cele din urma, speranta unei eventuale regasiri a castigat…M-am ridicat din pat,si , cu forte nebanuite, am inceput sa ma pregatesc pentru intalnirea cu EL.

                                                            ***

      Inca de dimineata, am primit un telefon care ma anunta ca va sosi in jurul orei 13, cu un avion inchiriat.Am fost instiintata ca vizita o va face domnul Jackson, neinsotit.
La auzul vestilor, am inceput sa tremur de emotie…Ma intrebam :in ce chip este posibil ca el sa fie atat de discret?Oare si el astepta?
Nu mai aveam rabdare …M-am imbracat in rochia rosie, cambrata, fara bretele, de care nici macar tata nu trebuia sa stie, apoi mi-am lasat parul liber, in ton cu starea de spirit.
        Cand soneria s-a facut auzita, am mers spre usa, deschizand-o cu teama…
Barbatul acela cu bucle disparuse, avea acum o tunsoare scurta, chipul deschis la culoare, dar era la fel de frumos si afisa acelasi zambet fermecator si strengaresc.
Mana mi-a ramas intepenita pe clanta usii larg deschise, in timp ce il sfidam cu privirea:
-Buna ziua, Domnule Jackson! Nu-mi vine sa cred ca sunteti dumneavoastra , in persoana, la usa mea!
A pasit, usor, spre mine, atangandu-mi umarul cu parul, intr-o inclinare a capului.Zambetul i-a disparut apoi, cand mi-a spus:

-Preferam sa ne intalnim in acelasi loc, de data trecuta, dezbracati de principii si prejudecati…

    Am ramas muta…Cine era omul acesta?Eu il vedeam intr-un singur fel.Eu mi l-am dorit intotdeauna pe acel om, din trecut…
  -Domnisoara Lelya, se pare ca drumurile noastre se intersecteaza din nou, insa in alte imprejurari, a spus el.

Am remarcat aceeasi voce calda si aceeasi eleganta in miscari.
Mi-am facut curaj si am spus:
-Va rog sa va faceti comod, o sa va servesc un ceai.

-As prefera un pahar cu lapte, zise el, parca nerabdator.
 Ii simteam privirea in tamplele, in ceafa mea, peste tot…dar ochii….ochii aceia…nu-i puteam vedea…m-a cuprins o stare de nesiguranta…
Parca ghicindu-mi dorinta, cand m-am intors cu cestile, deja renuntase la ochelarii mari, de soare,astfel ca ii puteam zari acum ochii ,carora genele lungi si negre incercau sa le ascunda tristetea, ca un refugiu…Tinea in maini tabloul cu poza lui, facuta in Bahrain…o uitasem pe masuta de cafea…
,,Allah, ce ma fac?O sa-si dea seama ca m-am gandit la el in tot acest timp!’’.
Insa  ceva mi-a spus    sa las lucrurile la voia intamplarii si sa aleg tacerea drept ,, cale de lupta”…,,lupta” cu dragostea…
     S-a ridicat, oarecum jenat ca-l vazusem,a pus tabloul la loc si mi-a luat cestile din mana.M-a impins, usor, spre canapea.Apoi, ingenunchind, sprijinindu-se pe un picior, mi-a cuprins genunchii cu bratele si si-a asezat capul in poala mea.Am ramas uimita de ce mi se intampla:
-Stttt…m-am gandit la tine mereu…stii?…de aceea am fost in Bahrain…voiam sa te revad…tatal tau mi-a spus ca urmeaza sa te casatoresti si n-am putut sa cred ca asta o sa se intample cu adevarat.
Vocea ratiunii ,pe care o credeam deja pierduta, s-a trezit,instantaneu,in mine si m-am auzit spunandu-i :

-Si dumneavoastra sunteti casatorit!…Cum puteti gandi astfel?

N-a spus nimic.Singura lui reactie a fost sa ma mangaie suav, pe fata, cu varfurile degetelor…un zambet trist i s-a asternut pe chip.Iar eu n-am putut decat sa izbucnesc in lacrimi si sa fug in dormitor,zavorand usa in urma mea.
Cand am deschis-o, dupa aproape o ora, el plecase…Odata cu visul  meu...

,,Allah, de ce am lasat ingerul sa plece?E ingerul meu!”.Pe masuta, alaturi de tabloul cu el, era o cutiuta impachetata frumos.Am presupus ca era cadoul de la viitorul sot.
Nu aveam de gand sa-l deschid vreodata…
         In ziua urmatoare, am incercat sa nu-mi mai plang de mila, sa nu ma mai gandesc…asa ca am iesit in oras cu cativa colegi de la facultate.
Cand m-am intors, am gasit in usa un billet:
,,Dl.Jackson va anunta ca va asteapta, la ora 20, in fata cladirii”.    Nu m-am asteptat la asta…si daca ma voi duce?daca mai era ceva de lamurit intre noi, trebuia lamurit!…gata, nu mai vreau sa sufar! Omul acesta are viata lui, iar povestea aceasta trebuie sa se termine, cat mai curand!
Si nu mai aveam nimic de pierdut…nu aveam de gand sa amarasc zilele unei alte femei…stiam ce inseamna acest lucru… ce a fost scris a fost scris…Am imbracat in graba o camasa banala si o fusta vaporoasa, cu flori rosii si…m-am dus ...ca sa-mi iau adio.Ma simteam, cumva, eliberata…
Chiar inainte sa apuc sa ies pe usa, ceva parca m-a tras inapoi, facandu-ma sa privesc tabloul pe care el il il tinuse in maini cu o zi inainte.Era singura amintire ce ne mai lega…
          Masina ma astepta.Mi-a deschis portiera si m-am asezat langa el.Nu aveam cum sa nu-i remarc farmecul, si de aceasta data: mirosul de trandafir salbatic, aerul rebel,camasa alba, usor descheiata, trupul fara cusur, tinuta impecabila si privirea patrunzatoare m-au facut sa uit, pentru cateva clipe, ce aveam pregatit sa-i spun.
Ochii lui mari s-au ridicat int-o privire patimasa, cand mi-a soptit,prinzandu-mi barbia cu delicatete si atingandu-mi , cu varful degetului mic, spatiul de deasupra ei, chiar de sub buza inferioara:-Iubirea mea…nu-ti cer sa ierti nimic…nu vreu sa ierti…dragostea nu iarta niciodata…
Stateam, toropita, fixandu-i lumina din ochi si asteptand sa zaresc acolo ultimul val, ce inunda ultimul cantec al pescarusului.Il auzem, parca, undeva, departe:
- …Ahh….si tot acest timp….stiu ca n-ai incetat sa ma iubesti…nu-i asa?S-a aplecat apoi deasupra mea si m-a impins, usor, pe spate, fara sa mai astepte raspunsul.
Gurile noastre s-au cuprins la unison, cautandu-ne in sublimul unui sarut:amar si dulce, agresiv si usor.Buzele lui erau acum captive dorintelor mele, in timp ce mainile acelea imense erau captive, din nou, trupului meu…
    Minutele care au trecut pana la destinatie mi s-au parut zile, saptamani, ani…am reusit sa dam timpul inapoi!Si era minunat...Uitasem de principii, de verigheta lui, de lumea mea, de tot!

          M-a instalat in apartamentul lui, oferindu-mi apoi un pahar cu vin..Paharele ni s-au ciocnit intr-un clinchet care parea sa-si imprastie vraja pentru o singura zi…Apoi a dat drumul apei in cada si m-a asezat in spuma parfumata cu petale albe de trandafir . ,,Clare du lune”, a lui Debussy, razbatea peste tot, intre peretii de marmura alba, la unison cu razele lunii , ce incercau , timide ,sa se prelinga in interior, prin singurul geam al incaperii. La lumina lumanarilor, ii puteam zari suvitele umezite care ii alunecau pe frunte. M-a descaltat , apoi a inceput sa-mi maseze usor degetele si talpile.Un fior de gheata mi-a strabatut intregul corp…Respiratia lui mi-a ars pieptul, gatul…i-am simtit gura peste tot …pe gleznele, apoi pe coapsele mele…Hainele ude, lipite de piele, ma faceau sa par goala,sub privirea lui flamanda…Tremuram, nesigura, la gandul a ceea ce urma sa-mi faca. Pentru cateva clipe, m-a cuprins frica, gandindu-ma daca e bine ca am venit la el. M-a dezbracat atat de delicat, incat mi-a disparut orice urma de teama..Ochii aceia ma priveau fix, ca si cand ar fi trebuit sa stiu ca sunt stapanii singurului meu univers. Si-a lipit obrazul de al meu, mangaindu-mi apoi nasul, dupa care mi-a dat parul la o parte si m-a sarutat pe gat , apoi dupa ureche.Am devenit, incet, prizoniera mainilor lui mari si iscusite… Ma intrebam ce mai avea sa-mi faca…nu stiam ce, dar imi doream sa continue…la nesfarsit… Cu trupul ud, cersindu-i sarutarile, m-a dus in brate si m-a asezat pe patul imens. Cand s-a aplecat deasupra mea, l-am prins de gulerul camasii si i-am deschis nasturii, ca sa-i pot mangaia pieptul…l-am muscat de gat…a scos un scancet , apoi a schitat un zambet nepamantesc , lasand dorinta sa i se citeasca pe chip. Curand, s-a desprins de gura mea si mi-a spus, incet:-Stim amandoi ce inseamna sa mi te daruiesti, acum…Te iubesc, Leilya…tu esti gradina mea de trandafiri…iar trupul tau e mireasma care ma imbata…ohhh…te doresc atat de mult…vreau sa fii doar a mea.-Ooh, Michael, nu stiu ce mi se intampla…vreau sa fiu a ta…te iubesc atat de mult…Vreau sa traiesc…doar acum, doar cu tine…   A observat ca imi este rau…mi-a mangaiat spatele cu muscaturi suave, cu buzele-i ude si fiebinti.Apoi, m-a sprijinit  de perna din spatele meu si l-am simtit cum aluneca, incet, asemenea mareei.Omul acesta a stiut cum sa-mi posede trupul si mintea si sufletul, pana la sufocare.Valurile marii s-au impletit cu valurile de caldura ce ne inundau corpurile, incandescente parca, iar cantecele pescarusilor au prins din nou viata,in tipete iesite din adancul fiintelor noastre, unite de dorinta, de libertate si de un infinit care acum incepea sa prinda contur. Apoi s-a ghemuit langa mine si abia cand s-a ridicat sa ma acopere i-am zarit lacrimile.Una dintre ele mi s-a prelins pe gat si mi s-a pierdut in par…     Mi-am gasit fericirea.Eu eram fericirea.Iar fericirea mea era Michael.Restul lumii nu mai conta. Zilele urmatoare au decurs la fel, intr-o fericire deplina.     Intr-o seara mi-a spus: -Te astept demult, stii?Apoi a scos din buzunarul sacoului o cutiuta rosie, in care straluceau doua diamante micute, incrustate pe o pereche de cercei . L-am intrebat, tulburata: -Ce este aceasta? -N-am stiut cum sa ti-l daruiesc fara sa te simti jignita…Mi-a luat  mainile si mi le-a strans.Apoi mi-a oferit din nou unul dintre acele saruturi in acre poti simtii gustul eternitatii, mangaierea petalelor de trandafir pe buzele arzande. Il iubeam.Si simteam ca nimic nu ne putea desparti.

BAHRAIN 1995-2005      Dupa cateva luni, in urma unor lungi incercari de buna convietuire, el a divortat .Mi s-a parut potrivit sa ma intorc acasa…nu pentru a-mi plange de mila, ci pentru a-mi aduna gandurile. La un moment dat, ma hotarasem ca sunt gata sa fug cu el, sa renunt la tot si sa-l ador de aproape, sa-i dau atatia copii cati si-ar fi dorit…

        A fost insa imposibil sa mai iau legatura cu el, fiindca tata a hotarat, ad-hoc, sa ma casatoreasca mult mai repede decat era stabilit, din motive ce tineau de viitoarele afaceri ale familiei.           Noaptea nuntii s-a soldat cu un esec…in cele din urma , a aparut si dovada deflorarii…Omul acela brutal si batran m-a supus unui chin continuu, facandu-ma sa ma gandesc si mai mult la dragostea mea pierduta…Da, pierduta...caci Michael aflase de casatoria mea rapida si ,in curand, isi intemeiase din nou o famile…familia cu multi copii, pe care si-a dorit-o dintotdeauna… Zi de zi plangeam.Tata a observat ca sunt trista, insa a pus totul pe seama shimbarilor din viata mea.                                              ***      Timpul s-a scurs atat de repede….Peste 10 ani, stateam din nou plangand in fata televizorului, urmarind supliciul la care era supus omul pe care il iubeam.Acel process ingrozitor mi-a separat sufletul in bucati mici, stiind ca nu puteam fi acolo, ca sa-I iau apararea….Le-as fi spus totul despre noi…dar ce credibilitate ar fi avut o femeie musulmana ca martor?.. si casatorita pe deasupra…Nici nu putea fi vorba sa pot face ceva, mai ales ca, dupa 11 septembrie 2001, oricare cetatean arab ce punea piciorul in S.U.A. era considerat un potential suspect de acte teroriste. Nu-mi ramanea decat sa ma macin pe dinauntru, in tacere…        Peste cateva saptamani insa, ca si cand suferinta mea trebuia sa ia sfarsit,in timp ce Michael era declarat nevinovat, sotul meu a murit in urma unei explozii, in port. Stiam ca a fost voia lui Allah…El stie sa randuiasca intotdeauna lucrurile ,cu un rost...  

           ULTIMA PARTE BAHRAIN, 2006           Stiam ca incetase sa mai aiba incredere in oameni si ca venise aici ca sa incerce sa-si gaseasca linistea si sa-si adune fortele. Soarta ne aducea din nou fata in fata, ca doi oameni schimbati, ca doi straini ce au impartit odata o clipa albastra, dintr-un cer acum acoperit. Nu…nu puteam sa uit…dar tipatul pescarusului era   innabusit inauntrul meu…        Eram  acum o femeie de 34 de ani, vaduva, fara copii si fara sperante prea mari ca ii voi putea avea vreodata… nu gasisem inca un tata potrivit pentru ei.

         Ne-am vazut la diferite reuniuni mondene, fara sa ne apropiem prea mult,schimband cate o privire distanta.De cateva ori, a venit sa ia pranzul cu noi,invitat fiind de tatal meu.

Insa nicio vorba…Oare se schimbase atat de mult?

Desi anii au trecut, era la fel de frumos, afisand aceeasi eleganta ce-i venea din interior
si aceeasi nonsalanta in gesturi si vorbe.Cand iesea in public, tinutele lui elegante atrageau privirile ascunse sub voaluri ale femeilor , prea putin speriate ca ar putea fi surprinse.

           Aflasem  apoi ca facuse cercetari.Michael stia ca fusesem casatorita si ca acum eram vaduva.

M-a lasat sa ma gandesc din nou la el, pe indelete...

Curand, femeia din trecut a inceput sa se trezeasca din nou la viata…
Visam sa-i aud iar glasul, sa-i ating mainile, sa-i simt mirosul si sa-l privesc de aproape.
   

                                                

         Intr-o seara, la un bairam, s-a apropiat de mine, m-a privit adanc si mi-a spus, cu o voce apasata, cu ochii umeziti de emotie:

-Te vreau inapoi!....Leilya….ma auzi?…te vreau!…pentru totdeauna...

In timp ce se pierdea prin multime, inima mea a inceput sa strige de bucurie:

,,Ingerul meu s-a intors!Mi s-a intors fericirea!”Simteam ca, in curand, ochii lui mari si tristi  vor fi ai mei pentru totdeauna.

    Ne-am revazut si a doua , si a treia zi,si-n toate cele care au urmat.Noaptea, eram prizonierii propriilor dorinte,  inflorite in timp…

De fiecare data, trupul lui ramanea la discretia mea, in timp ce eu eram la fel de uimita , privindu-i ,,minunile”…
           Cu fiecare zi ce trecea, chipul ii era luminat tot mai mult de acea bucurie de care aflasem ca doar eu i-o puteam oferi.

Era fericit.Stiam asta.Chiar daca eu trebuia sa incep o viata din care sa-mi exclud familia si trecutul…
Era fericit, mai ales ca una dintre ,,minuni” avea sa vina, in curand, pe lume….

                                                     

                                                          - SFARSIT-