Fotbalistul de la Manchester United reuşise să obţină, printr-un prieten comun, o invitaţie în culise la unul dintre concertele londoneze. Starul pop îi promisese personal un interviu pentru revista lui Ferdinand.Lumea fotbalului îl plânge pe Michael Jackson. Mare fan a lui Michael Jackson, jucătorul lui Manchester United, Rio Ferdinand spera să realizeze un interviu, în această vară, pentru revista sa “Magazine”, cu The King Of Pop, Michael Jackson. Cei doi s-au cunoscut printr-un prieten comun, care se ocupa de imaginea megastarului american în Marea Britanie, şi, deşi toate biletele puse la dispoziţie pentru cele 50 de concerte pe care Michael urma să le susţină pe O2 Arena în Londra erau deja vândute, Rio era unul dintre norocoşii care au primit o invitaţie în culise şi chiar permisiunea de a realiza un interviu după unul dintre show-uri.
“Este unul dintre eroii mei din copilărie.
Ţin minte că obişnuiam tot timpul să pretind că sunt el. Când am vorbit la telefon, pur şi simplu nu-mi venea să cred că Michael Jackson este la celălalt capăt al liniei. Eram foarte emoţionat şi nici nu aveam cuvinte, dar faptul că mi-a spus că abia aşteaptă să mă întâlnească m-a mai liniştit”, a spus Ferdinand, într-un interviu pe BBC, după care a adăugat: “Un prieten de-ai mei lucrează pentru el şi se ocupă de imaginea sa în Anglia. Invitaţia lui Michael a fost foarte specială, mai ales că a şi semnat un tricou al lui United pentru mine. Când îl voi intervieva, sper să-l conving să mai semneze unul pentru muzeul clubului. Nu sunt deloc un tip timid, dar un interviu cu el cu siguranţă mă va individa. Tipul e o legendă”. Fotbalistul lui Manchester urma să-l întâlnească pe Michael la începutul lunii iulie, când acesta trebuia să susţină o serie de 50 de concerte la O2 Arena din Londra.
No comments:
Post a Comment